4 mai 2024

Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmbovița

cj-dbCOMUNICAT DE PRESĂ

Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) a găzduit, în data de 19 martie 2019, Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmbovița (AGA). Ședința a fost prezidată de președintele CJD, Daniel Comănescu, în calitate de președinte ADI Apă, la întâlnire participând membrii AGA, reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale, membre ale ADI Apă.

Pe ordinea de zi s-au aflat 9 proiecte de hotărâre, care au fost aprobate; dintre acestea, cele mai importante au vizat majorarea capitalului social al SC Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița SA (CATD) și modificarea actului constitutiv al societății în sensul menționării, în cuprinsul acestuia, a valorii capitalului social, a structurii acționariatului, prin însumarea acțiunilor subscrise și plătite. Prin hotărârea adunării generale, s-a prelungit termenul de subscriere a acțiunilor CATD pentru majorarea capitalului social, până la data de 30 iunie 2019.

De asemenea, au mai fost aprobate: valoarea redevenței datorate de către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița, aferentă anului 2019, aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli și a Programului anual al achizițiilor publice ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmbovița, pentru anul 2019, dar și a situațiilor financiare anuale și a anexelor acestora.

Au avut loc și informări privind: stadiul proiectului POIM, situația preluării unor noi sisteme de alimentare cu apă și canalizare, stadiul proiectului POS Mediu Fazat în POIM.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial