“Am constatat că vorbim degeaba, comentăm degeaba tot felul de lucruri, spun degeaba primarilor aspecte care ţin de administraţia publică, pentru că fiecare crede două lucruri: 1. că legea se aplică numai pentru alţii; 2. sunt unii care au un «jemanfişism» afişat absolut dezarmant, care nu şi-au trimis nici măcar contabilii să vadă despre ce este vorba.
Încă persistă credinţa că acest Consiliu Judeţean e creat pentru a da bani la primării. Ca urmare, am solicitări de 75 milioane de euro de la primăriile din judeţ, ceea ce arată că ori suntem neserioşi, ori nu ştim nimic de administraţie, ori suntem bolnavi cu capul când cerem 75 milioane de euro, în condiţiile în care tot bugetul CJD este de 45 milioane euro.
Nu se poate exprima altfel starea asta de reportare la realitate. Sau unii dintre noi suntem atât de rupţi de realitate… Sunt foarte mulţi care de la 1 aprilie vor plânge pe la uşa Consiliului Judeţean că nu vor avea alimentate conturile primăriilor cu bani, pentru că nu au înţeles să se conformeze unor norme legale care sunt obligatorii. Or să stea degeaba la uşa noastră.
I-am rugat să aibă toţi în vedere, să facă înregistrările contabile care sunt necesare pentru ca anumite creanţe ale societăţilor comerciale pentru primăriile din localităţi să poată fi decontate ca fiind arierate. I-am rugat pe toţi să nu mai înceapă investiţii, dacă nu există sursă de finanţare. Lucrul acesta care s-a întâmplat mai ales în ultimii 4 ani, într-un dezmăţ şi dispreţ total faţă de lege, nu se va mai întâmpla.
Foarte mulţi au fost învăţaţi sau sfătuiţi să lucreze fără să aibă în spate vreun buget, pe motiv că le acoperă cineva datoriile mai devreme sau mai târziu.
Eu nu voi marşa la asemenea lucruri. Cine vrea să lucreze aşa nu are decât să lucreze, o face pe răspunderea lui. Parcă trăiesc aşa… într-un film, e un fel de casă de nebuni. Mi-ar trebui să acopăr solicitările primarilor 75 milioane de euro. Ori nu suntem cu toate ţiglele pe casă şi nu înţelegem nimic din buget, ori ni se pare nouă că cineva are bani şi nu vrea să-i dea, ori pur şi simplu ne batem joc unii de alţii.
Până acum au depus dosare patru arierate Târgovişte, Bărbuleţu, Brezoaele, Dobra, Finta, Niculeşti şi Consiliul Judeţean. Restul nu au depus dosare, deşi au fiecare arierate de miliarde şi zeci de miliarde.
Să nu se aştepte că eu voi da sumele din TVA şi din impozitul pe venit numai ca să le plătesc datoriile. Le voi da, în principal, celor care au proiecte în derulare şi voi echilibra lucrurile, pentru că unii s-au îmbuibat 4 ani, au făcut tot felul de investiţii, care nu au adus nimic, nu au creat un loc de muncă, nu au generat o dezvoltare pentru judeţ, ci pur şi simplu s-au tocat bani, că aia a fost politica de la nivel central.
Am să încerc să echilibrez lucrurile ca fiecare să înţeleagă că există un sprijin atâta cât putem să-l dăm”, spune preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.