28 aprilie 2024
Adrian Ţuţuianu avertizează – “Raţionalizaţi cheltuielile!”

Adrian Ţuţuianu avertizează – “Raţionalizaţi cheltuielile!”

„În mare majoritate din aleşii prezenţi la Conferinţă sunt cei care au făcut adevărata opoziţie în perioada 2008- 2012.(…) Domnule Adrian Ţuţuianu, domnilor deputaţi şi senatori, noi, aleşii locali, în dumneavoastră ne vom pune toate speranţele. În perioada următoare vom aproba bugetul pe anul 2013, va fi primul an după 5 ani când USL-ul poate întocmi un buget adevărat pentru toţi primarii USL-ului din judeţul Dâmboviţa. Şi dacă vrem să facem dreptate, haideţi să împărţim bugetul exact în proporţiile în care a fost împărţit de PDL în anii 2008, 2009, 2010, 2011, 2012.

Dacă vrem să facem dreptate până la capăt, şi haideţi să măsurăm tot ceea ce înseamnă comuna PDL şi ajutaţi-ne şi pe noi ca în 4 ani să ajungem la acelaşi nivel. Aşa noi, primarii, considerăm că se va face dreptate. (…) Ajutaţi-ne ca cei mai înfocaţi pedelişti, astăzi în multe funcţii importante ale judeţului, să nu se ascundă sub altă manta, fiindcă vor urma alegeri privind referendumul, modificarea Constituţiei, europalamentare, prezidenţiale şi atunci vom constata că ne-am înşelat”, a subliniat primarul comunei Voineşti, Sandu Gabriel.

„Am avut un an 2012 cu rezultate de excepţie şi aceste rezultate sunt ale tuturor, sunt rezultatul muncii pe care aleşii locali au depus-o pentru înlăturarea de la putere a unui regim politic abuziv şi corupt. (…) Situaţia actuală din judeţ este una deosebit de dificilă.Toţi au speranţe de la mine, dar nu vom găsi rezolvarea problemelor într-o zi, în două, în cinci luni şi nici în anul 2013.Trebuie să înţelegem şi să avem un pic de răbdare, pentru că am preluat România şi judeţul Dâmboviţa într-o situaţie cu totul şi cu totul specială. (…)

Ştiu că sunt dureri mari în teritoriu, dar nu o să am soluţii pentru toate în 2013. Voi face tot ceea ce pot pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, dar în acelaşi timp îi rog pe primari, pe consilierii locali să raţionalizeze cheltuielile, să pună stop risipei şi să încercăm să investim pe probleme multianuale şi ţinând cont de priorităţile adevărate ale localităţilor. (…) Mulţi ne reproşează că nu am făcut schimbări la nivelul deconcentratelor… Am încercat să facem schimbări după lege. Nu am să fiu niciodată de acord ca pe un scaun să rămân un pedelist, e semnalul pe care îl dau…” , a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedinte PSD şi al CJ Dâmboviţa.

„De trei săptămâni şi jumătate personal mă ocup de materialele pentru Conferinţă… Nu vreau să-mi aduc lauri. Eu vreau să facem echipă. Sunt un băiat serios, devotat în tot ceea ce fac, pregătit profesional, cu experienţă în administraţie. (…) Mam implicat tot timpul atunci când am fost solicitat pentru că mi-a plăcut ca judeţul nostru să fie pe o scară ascendentă, să facem tot ce se poate în binele comunităţii locale, judeţene şi nu numai. Sunt devotat, muncesc, îmi place să muncesc şi nu sunt obosit. Vreau să facem o figură frumoasă alături de preşedintele Ţuţuianu, de deputaţi şi senatori, pentru destinul cetăţenilor”, a declarat Constantin Maricescu, primar Aninoasa, candidat la preşedinţia LAL.

„Noi, aleşii locali, suntem primii responsabili în relaţia cu cetăţenii pentru toate neîndeplinirile pe care le percep cetăţenii din colectivităţile locale la nivelul cărora suntem şi pe care uneori pe nedrept le pun pe seama Guvernului României. De aceea noi, aleşii locali, trebuie să facem front comun şi să explicăm cetăţenilor de ce acolo nu se poate face, care sunt cauzele reale şi asta nu este cu putinţă decât printr-un dialog continuu şi coerent. (…) Sunt mândru că fac parte dintr-o organizaţie atât de puternică a PSD Dâmboviţa, cu cele mai bune rezultate, care se datorează cel mai mult aleşilor locali.

Datorită conjuncturii economice pe care o traversăm suntem condamnaţi să reuşim în demersurile noastre de modernizare a României. (….) Constantin Maricescu a spus printr-un mesaj că este un priceput gospodar şi administrator, cel mai bun viitor preşedinte al Ligii Aleşilor Locali… Trag o concluzie, votaţi Constantin Stroe…”, a declarat primarul de la Şotânga, candidat la preşedinţia LAL.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial