„Cei care nu finalizează cele două proiecte pe Registrul Agricol vor avea din partea noastră acţiune la instanţă să ne plătească despăgubiri egale cu valoarea proiectelor nefinalizate, plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru modul în care au derulat acest proiect, iar plângerea îi va privi nu doar pe cei care sunt în faţă, adică sunt pe acte ca reprezentanţi ai firmei, ci şi pe cei care dirijează într-un mod netransparent sau îi folosesc pe post de săgeţi pe cei care s-au prezentat în derularea acestor contracte.
Proiectul de pe zona Moreni este cu risc major de neimplementare din cauza faptului că furnizorii de servicii în cadrul acestui proiect nu şi-au îndeplinit obligaţiile legate de furnizarea tuturor componentelor tehnice, vorbim de aparatură, dar şi a soft-ului necesar care să ne permită să punem în aplicare aplicaţia.
A avut loc o şedinţă la Ministerul Societăţii Informaţionale în cadrul căreia s-au mai lămurit anumite lucruri, o să avem precizări complete pe acest subiect.
Proiectele ar trebui terminate luna viitoare pe data de 7. Dacă ne va permite Ministerul Societăţii Informaţionale o prelungire, vom solicita prelungire în ambele, nu pentru că nu vreau să le terminăm pe 7 luna viitoare, ci de a avea suficient spaţiu de manevră pentru lucrurile care se pot rezolva, adică intenţia este să le ducem până la capăt”, a declarat Adrian Țuțuianu, preşedintele CJ Dâmbovița.