25 aprilie 2024

Adrian Neaga, antrenor cu acte-n regulă la Urban Titu!

aneagaAdrian Neaga a devenit antrenorul lui Urban Titu cu acte în regulă. Tehnicianul piteştean în vârstă de 35 ani a fost prezentat oficial de către principalii conducători ai clubului în cadrul unei conferinţe de presă, organizate la sediul Primăriei Titu. Cei care au fost alături de fostul stelist în momentul semnării înţelegerii contractuale au fost primarul şi viceprimarul urbei, adică reprezentanţii primăriei la echipa de fotbal. În timpul conferinţei, ambii i-au transmis tânărului antrenor numeroase încurajări, şi totodată, să aibă parte numai de rezultate pe măsură. „Doresc domnului Neaga mult succes şi să ajungă la cele mai bune rezultate cu Urban”, a transmis primarul Traian Nicolae, completat de viceprimarul  Vlad Oprea. „Îi doresc domnului Neaga multă baftă şi să atingă cele mai bune rezultate la Titu. De noul tehnician al Urbanului mă leagă o veche relaţie de prietenie, iar acest lucru a cântărit mult în preluarea echipei de domnia sa. Mă bucur că dumnealui a acceptat fără remuşcări oferta noastră. Activitatea domnului Neaga va cuprinde la Urban şi supervizarea grupelor de copii şi juniori ale clubului. Antrenorul va hotărî cine va veni şi cine va pleca de la echipă în perioada imediat următoare”.

Îl vrea în lot pe Mărgăritescu

Tehnicianul argeşean a semnat cu Urban Titu un contract valabil pe doi ani, iar obiectivele sale vor fi  formarea unei echipei competitive, în primul sezon, şi promovarea în Liga a 2-a, în al doilea sezon. Ca şi fostul antrenor al clubului, Nicu Croitoru, Neaga va pune mare accent pe jucătorii tineri, dar în acelaşi timp îşi propune şi aducerea a doi – trei jucători cu experienţă, precum este fostul său elev, Andrei Mărgăritescu. La Titu, piteşteanul îl va avea ca „secund” pe Remus Bărbărie, un antrenor cu care a lucrat şi la Atletic Bradu, ultima echipă pe care antrenat-o. De asemenea, în ceea ce-l priveşte pe fostul „secund” al lui Nicu Croitoru, Vasile Constantin, acesta va rămâne antrenor la una dintre grupele de juniori ale clubului. După ce a semnat înţelegerea contractuală cu Urban, Neaga a dezvăluit şi motivele care l-au determinat să aleagă gruparea de pe „Orăşenesc”: proiectul serios al clubului, construcţia unui stadion modern, discuţia avută cu Nicu Croitoru şi prietenia care îl leagă de viceprimarul oraşului, Vlad Oprea. „Am ales această echipă deoarece m-au convins proiectele serioase care se doresc aici. Prietenia pe care o am cu Vlad Oprea şi modernizarea bazei sportive au fost alte elemente care m-au făcut să aleg Titu. De asemenea, discuţia avută cu domnul Croitoru m-a împins să vin aici. Pe această cale, îi doresc şi dumnealui să aibă mult succes la Chindia. Am încredere că pot face lucruri frumoase la Urban”, a menţionat „Rică” Neaga.

Reunire, pe 11 iulie

Noul tehnician al Urbanului a decis ca reunirea lotului să aibă loc vineri, la propria bază sportivă, de la orele 10,30. În condiţiile existente, aceasta a suferit o amânare de o zi, după ce vechea conducere tehnică stabilise ca ea să fie programată joi. Foarte probabil, în după amiaza zilei de joi, fotbaliştii din Titu vor efectua vizita medicală. Pe de altă parte, în momentul de faţă, lotul Urbanului mai cuprinde 16 jucători, deoarece la anumiţi componenţi le-au expirat înţelegerile contractuale. Mai mult  de atât, cum stadionul „Orăşenesc” va suferi lucrări de modernizare, Titu va disputa meciurile din noul campionat la Hagioaica, o arenă care a fost omologată de diriguitorii FRF la sfârşitul săptămânii trecute.

Primele amicale, cu CSM Râmnicu Vâlcea şi FC Olt Slatina

Primele meciuri amicale pe care le va disputa Urban Titu în pauza competiţională vor avea loc pe 26 iunie şi 6 august, împotriva unor divizionare B, precum CSM Râmnicu Vâlcea şi FC Olt Slatina. În schimb, pe 16 iunie, gruparea din sudul judeţului va susţine primul joc oficial al sezonului, ce va conta pentru primul tur al Cupei României.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial