lun. dec. 23rd, 2024

O explozie s-a produs, în această dimineaţă, într-o casă din comuna Ulmi.

Necazul s-a întâmplat pe strada Silviu Stănculescu.

Două echipaje de la ambulanţă au ajuns rapid la faţa locului şi au acordat primele îngrijiri medicale pentru două persoane care au suferit arsuri pe torace, mâini şi picioare, pe aproximativ 15 – 20 la sută din suprafaţa corpului.

Una dintre victime a fost transportată de echipajul de la SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgovişte.

“Intervenție în cazul unei explozii urmată de incendiu produs la o casă în comuna Ulmi, pe strada Silviu Stanculescu. Detașamentul de Pompieri Târgoviște acționează cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.

La fața locului echipajele de intervenție au constatat ca incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 60 mp, multiple focare. Totodată, au identificat o victimă care primește îngrijiri medicale de la echipajul medical. Incendiul este localizat, se lucrează la lichidare. Misiunea este în dinamică”, precizează ISU Dâmboviţa.