28 aprilie 2024
ACUM: Accident la Răzvad, în intersescţia spre Gorgota

ACUM: Accident la Răzvad, în intersescţia spre Gorgota

Traficul se desfăşoară cu dificultate, astăzi la prânz, pe Drumul Naţional 72, pe raza localităţii Răzvad, la intersecţia spre Gorgota.

Două maşini s-au izbit, iar la faţa locului au ajuns două echipaje de la ambulanţă, pompierii şi poliţiştii.

Victimele primesc îngrijiri şi sunt evaluate medical.

“Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime în localitatea Răzvad.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Doicești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, din direcția Târgoviște către Ploiești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Ocnița.

În urma impactului, șoferul de 46 de ani și alți patru pasageri ai autoturismelor, cu vârste cuprinse între 5 și 35 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, anunţă IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii urmează să stabilească exact din ce cauză s-a produs accidentul.

“În jurul orei 11:05 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier în localitatea Răzvad.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște a acționat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu două echipaje.

La fața locului echipajele medicale au evaluat 5 persoane(2 minori și 3 adulți), ulterior acestea fiind transportate la spital.

Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, precizeza ISU Dambovita.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial