Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat să acționeze atât pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, cât și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, au fost desfășurate 5 acțiuni punctuale și institute 10 filtre, fiind angrenați polițiști de la structurile de rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, în colaborare cu jandarmii și polițiștii locali.
Totodată, ieri, polițiștii au fost solicitați să intervină la 26 de evenimente, 15 dintre acestea fiind sesizate prin SNUAU 112.
De asemenea, au fost semnalate 17 posibile infracțiuni, aproximativ 47,06% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate peste 160 de testări pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, oprite pentru control 281 de autovehicule și legitimate 385 de persoane.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 51.000 de lei, dintre care 84 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 25 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În urma activităților desfășurate pe linie rutieră, polițiștii au reținut 5 permise de conducere, dintre care 2 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
Polițiștii dâmbovițeni vor continua misiunile pentru siguranța comunității.