Acţiuni ale poliţiştilor pe raza municipiilor Târgovişte şi Moreni
Poliţiştii de ordine publică, sprijiniţi de colegii de la rutieră, au desfăşurat acţiuni pe raza municipiiilor Târgovişte şi Moreni, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În cadrul activităţilor, au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la 17.670 de lei.
Dintre acestea, 19 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, 15 pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991 şi 7 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Cele mai multe sancţiuni, 66, au fost aplicate participanţilor la trafic pentru abaterile de la normele privind circulaţia pe drumurile publice, alte două persoane fiind amendate pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Poliţiştii vor desfăşura astfel de acţiuni pe raza întregului judeţ, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, precum şi pentru combaterea fenomenului infracţional şi a faptelor de natură contravenţională.