Acțiune a polițiștilor din Găești
La data de 3 februarie a.c., în intervalul orar 14:30-20:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești împreună cu cei de la Secția nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de material lemnos.
În urma activităților desfășurate, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 10.320 de lei, dintre care 32 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
În plus, polițiștii au indisponibilizat 7 m³ de material lemnos și două arme neletale
Exemple:
La data de 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat, pe drumul județean 702 A, în localitatea în Valea Mare, patru persoane, toate din comuna Crângurile, in timp ce ar fi transportat cu vehicule cu tracțiune animală 2,4 m3 de material lemnos, pentru care nu dețineau documente de însoțire și proveniență.
Aceștia au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010 privind constatarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare, iar materialul lemnos a fost indisponibilizat.
Tot pe parcursul zilei, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au surprins pe DN 7, în Găești, un alt bărbat, din județul Teleorman, în timp transporta cu o autoutilitară aproximativ 3 m³ de material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține documente de însoțire și proveniență a materialului lemnos. Acesta a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost indisponibilizat.
De asemenea, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au oprit pentru control, pe drumul comunal 96, în localitatea Măgura, o autoutilitară condusă de un bărbat, din comuna Ludești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel în cauză transporta 1,7 m³ de material lemnos, fără a deține documente de proveniență și însoțire.
Materialul lemnos a fost indisponibilizat, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
sursa: IPJ Dâmbovița