sâm. dec. 21st, 2024

aclComunicat de presă

Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, crede că poate să-i mai păcălească pe dâmbovițeni, apelând la jigniri împotriva opozanților politici în conferințe de presă, în timp ce a dovedit o crasă incompetență în fruntea administrației județene, în cei peste doi ani de mandat.

Dacă dl Țuțuianu ar fi implementat vreun proiect și nu ar fi fost prezent doar la tăieri de panglici ale investițiilor din mandatul trecut, ar fi știut cu siguranță și procedurile de lucru, dar și faptul că diriginții de șantier și constructorul răspund de calitatea lucrărilor, până la recepționarea finală a acestora. De aceea, scandalul politicianist pornit cu Primăria Târgoviște (singura care gestionează proiecte foarte importante pe fonduri europene) nu are alt rol decât să acopere – printr-un spectacol mediatic ieftin – minciunile și promisiunile fără acoperire făcute în campania electorală din 2012, când anunța că va scădea prețul apei, al gunoiului, că va crea locuri de muncă și că va dezvolta infrastructura.

Președintele PSD Dâmbovița suferă de crize de nervi din ce în ce mai dese, pentru că – în ciuda tuturor eforturilor de racolare a traseiștilor și a manevrelor disperate din teritoriu – electoratul dâmbovițean îl va vota pe Klaus Iohannis în funcția de președinte al României.

Co-președinți ACL Dâmbovița

Ludovic Orban și Iulian Vladu