29 martie 2024
Achiziții valoroase pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, ce vor fi de un real folos viitorilor pacienți

Achiziții valoroase pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, ce vor fi de un real folos viitorilor pacienți

COMUNICAT DE PRESĂ

Dotări importante pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița desfășoară, împreună cu Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), cea mai mare campanie de achiziție de echipamente medicale și mobilier pentru cel mai mare spital din județ.

Astfel, peste 4 milioane de lei reprezintă valoarea aparaturii medicale și a mobilierului ce au fost achiziționate, în primele trei luni ale acestui an, atât din veniturile proprii ale SJUT, cât și din fonduri europene. Anunțul a fost dat astăzi de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cu prilejul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la sediul SJUT, alături de vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu și managerul unității spitalicești, Claudiu Dumitrescu.

4 aparate de radiologie, în valoare de 3.428.747 lei, vor servi personalului medical la realizarea unui act medical de calitate în cadrul Secției Radiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, iar 700 de noptiere noi, în valoare de 574.770 lei, vor spori confortul saloanelor care găzduiesc pacienții.

Achiziția aparaturii și a sistemelor medicale vine astfel în completarea proiectelor finanțate din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița.

            Președintele Corneliu Ștefan: „Este un moment important pentru spitalul județean și pentru județul Dâmbovița. În paralel cu lucrările de extindere și modernizare aflate în curs de execuție la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, desfășurăm cea mai mare campanie de achiziție de aparatură medicală și mobilier pentru saloanele și secțiile spitalului. Au fost achiziționate și au ajuns la Spitalul Județean 700 de noptiere, cele folosite în prezent nefiind schimbate de 25 de ani. Valoarea acestora se ridică la aproape 580.000 de lei. Totodată – foarte necesare și utile pentru Secția de Radiologie-, au fost achiziționate 4 aparate de radiologie mobile. Achiziția se ridică aici la 3.500.000 de lei, sumă accesată prin POIM. Tot prin fonduri europene avem în derulare un alt contract de furnizare de echipamente medicale. Vorbim aici de aproximativ 13.300.000 de lei. Din acesta au fost făcute achiziții de 10.200.000 de lei, iar Spitalul Județean are, datorită acestuia, echipamente noi de terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, tărgi și paturi de terapie intensivă. În cadrul acestui contract, urmează să ajungă la Spitalul Județean de Urgență alte echipamente de laborator de peste 2.000.000 de lei. Mai avem atribuit un alt contract estimat la 13.400.000 de lei, contract de achiziție de echipamente de protecție. Până în momentul de față, au fost cumpărate echipamente în valoare de 6.500.000 de lei. A fost deschisă licitația și pentru aparatul angiograf, necesar Secției de Cardiologie. Valoarea estimată a acestuia este de 10.500.000 de lei. Mai avem în derulare, în diferite faze, proceduri de achiziții publice, în valoare de aproximativ 16.000.000 de lei, pentru aparatură medicală și echipamente de laborator, dezinfectanți și reactivi. Un total al investițiilor în echipamente și aparatură medicală se ridică, în acest moment, la aproximativ 56.000.000 de lei, adică  11.500.000 de euro. Adăugând și lucrările la Ambulatoriul de Specialitate, de 3.400.000 euro, Unitatea de Primiri Urgențe – 1.700.000 euro și Secția Cardiologie, 2.000.000 euro, investițiile noastre pentru sănătatea dâmbovițenilor se ridică, în prezent, la 18.500.000 de euro. Este cel mai mare plan investițional din istoria Spitalului Județean Târgoviște”.

Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial