TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Accidente în lanţ, la Bălteni! 7 maşini au intrat una-n alta din cauza ceţii şi a poleiului!

www.mariusbuga.ro_images_ceataCOMUNICAT DE PRESĂ

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa atrage atenţia participanţilor la trafic cu privire la apariţia poleiului, fenomen asociat cu ceaţa, umiditatea şi temperaturile reduse

Pe DN 71, în zona localității Bălteni, s-au produs 4 accidente de circulație, în care au fost implicate 7 autovehicule, în urma cărora au rezultat numai pagube materiale.

Din primele verificări s-a stabilit că principala cauză de producere a evenimentelor rutiere a constituit-o carosabilul acoperit cu polei.

Polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a administratorului drumului public pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a carosabilului pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.

De asemenea, 4 dintre șoferii autovehiculelor implicate au fost amendați pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului.

Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, toți conducătorii de autovehicule trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții meteo este mult mai mare.

De asemenea, conducătorii auto trebuie să-şi sporească atenția pe toată durata deplasării, în special la intrările și ieșirile de pe poduri și la ieșirile din tronsoanele împădurite și sate.

În timpul călătoriei, nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Se recomandă evitarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat sau a unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, se dovedesc extrem de periculoase.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.