1 mai 2024

Accidente la Răcari şi Găeşti! Doi oameni au fost răniţi

acctALEGE VIAŢA! Respectă regulile de circulație!

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați că pe DN 61, pe raza localității s-a produs un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Din cercetări, a reieșit că pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, un conducător auto de 35 de ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a celuilalt șofer.

De asemenea, o femeie de 47 de ani, din Răcari, în timp ce travera strada prin loc nepermis, a fost acroșată și accidentată ușor de un autovehicul.

Cele două victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În ambele situații, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

polei-gheataUTILIZAREA ANVELOPELOR DE IARNĂ ESTE OBLIGATORIE, PE DRUMURI ACOPERITE CU ZĂPADĂ, GHEAŢĂ SAU POLEI

Respectați legislația rutieră în vigoare. Pe lângă riscul pentru dumneavoastră și ceilalți participanți la trafic, în cazul în care circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără anvelope de iarnă, riscați să fiți amendați și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Pe timp de iarnă, polițiștii vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să cerificați starea autovehiculului.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, polițiștii le recomandă, de asemenea, șoferilor să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Drum bun!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial