3 mai 2024

Să-ţi vând un pont! MARCA ERA… FĂCĂTURĂ!

Cercetaţi de poliţişti pentru punere în circulaţie a unor produse ce poartă o marcă similară cu cea înregistrată În ziua de 16 ianuarie 2011, lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării legislaţiei în domeniul protecţiei mărcilor în Târgul Săptămânal organizat pe raza comunei Lunguleţu. Ca urmare a verificărilor şi cercetărilor efectuate, au fost identificaţi C. Dragoş, de 39 de ani, din municipiul Bucureşti, care comercializa mai multe articole de vestimentaţie în valoare totală de 6000 lei, toate purtând marca „ ADIDAS”, şi C. Sorin, de 37 de ani, din municipiul Piteşti, care de asemenea comercializa mai multe articole în valoare totală de 2000 lei, purtând mărcile „ ADIDAS”, „PUMA”, şi „MANCHESTER UNITED” ,care prezentau suspiciuni de contrafacere. Cei doi nu au putut prezenta documente legale de provenienţă şi de autenticitate pentru produsele comercializate. Poliţiştii au procedat la ridicarea bunurilor respective, urmând a fi prezentate titularului de drepturi în vederea stabilirii autenticităţii acestora. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 privind protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial