2 mai 2024

ACCIDENTATĂ! Cornelia, rănită de Tibi!

Accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane În ziua de 14 martie 2010, în jurul orei 11:30, în municipiul Târgovişte, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Astfel, A. Tiberiu, de 20 de ani, din municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a acroşat pe A. Cornelia, de 52 de ani, pieton care s-a angajat neregulamentar în traversarea drumului public. Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii acestui accident. ATENŢIE PIETONI! o Pe drumurile publice situate în afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se va circula numai pe partea stângă a drumului şi cât mai aproape de marginea acestuia; o Sunt interzise jocurile sau plimbările şi staţionările pietonilor în grup pe partea carosabilă; o Traversaţi străzile sau drumurile numai pe marcajul pietonal (ZEBRA), prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora; dacă semnalul de culoare verde începe să clipească, grăbiţi traversarea deoarece urmează să apară semnalul de culoare roşie; o Pietonul surprins în timpul traversării de semnalul de culoare roşie va continua deplasarea numai după ce s-a asigurat că o poate face fără pericol, iar dacă drumul este prevăzut cu refugiu sau cu spaţiu interzis circulaţiei vehiculelor va aştepta pe acesta apariţia semnalului de culoare verde; o În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversarea de pe un trotuar pe celalalt se face numai pe la colţul străzii şi numai când prin acel loc nu circulă maşini; o Înainte de a traversa prin aceste locuri, asiguraţi-vă atent din ambele părţi şi convingeţi-vă că în acel moment nu se apropie niciun autovehicul; o În toate cazurile, traversarea nu se face în fugă, ci în pas vioi şi perpendicular pe axa drumului; o Când aşteptaţi sosirea autobuzului sau tramvaiului staţi numai pe trotuar sau refugiile special amenajate, în niciun caz pe partea carosabilă; o După coborârea din mijloacele de transport public, nu traversaţi strada prin faţa ori prin spatele acestora; traversarea se face după plecarea lor din staţie dar, şi atunci, numai prin locurile rezervate trecerii; o Nu urcaţi, nu coborâţi şi nu deschideţi uşile autovehiculului în timpul mersului; o Nu vă deplasaţi cu patine cu rotile pe partea carosabilă a drumurilor publice; o Cele mai sigure locuri de joacă sunt cele pe unde nu circulă maşini – terenurile de sport, curtea casei, a şcolii, a grădiniţei. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial