Accident spectaculos la Ocniţa. Un şofer beat şi-a făcut praf bolidul după ce a intrat în două garduri şi a fisurat o ţeavă de gaze.
“Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați cu privire la faptul că pe drumul județean 720 C, s-a produs un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că un bărbat de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Ocnița, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de gardul a două imobile.
În urma evenimentului nu au rezultat victime.
Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, bărbatul prezentând o alcoolemie cu o valoare peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Un alt şofer s-a ales cu dosar penal după ce a intrat tot într-un gard, pe un drum din comuna Bucşani.
Individul avea 0,04 miligrame per litru alcoolemie. I s-a reţinut permisul de conducere pe 90 de zile şi a primit şi amendă în valoare de 870 de lei.
foto – accident Bucşani