3 mai 2024
Accident mortal, în această seară, pe DN 7, între Titu şi Lunguleţu

Accident mortal, în această seară, pe DN 7, între Titu şi Lunguleţu

Accident mortal, în această seară, pe DN 7, între Titu şi Lunguleţu.

Un şofer a sunat la poliţia din Titu şi a anunţat că a accidentat mortal un pieton.

Bărbatul circula cu autoturismul pe Drumul Naţional 7, dinspre Titu către Lunguleţu, iar la un moment dat a lovit un om care circula pe acolo.

Din păcate, pentru pietonul în vârstă de 52 de ani nu s-a mai putut face nimic.

A fost deschisă o anchetă şi urmează să se stabilească exact cum s-a produs accidentul mortal.

“În cursul acestei seri, 16 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a accidentat un pieton. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 37 de ani, din comuna Lungulețu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul național 7, în afara localității Serdanu, din direcția Titu către Lungulețu, ar fi acroșat și accidentat un bărbat, de 52 de ani. Din nefericire, în urma impactului, pietonul a decedat. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, anunţă IPJ Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial