28 aprilie 2024
ACCIDENT GRAV: S-a activat Planul Roșu de Intervenție după ce două autocare s-au ciocnit cu un tir, în Teleorman

ACCIDENT GRAV: S-a activat Planul Roșu de Intervenție după ce două autocare s-au ciocnit cu un tir, în Teleorman

S-a activat Planul Roșu de Intervenție, în această dimineață, după ce două autocare s-au ciocnit cu un tir, pe Drumul European E 70, în Teleorman, între localitățile Bujoreni și Prunaru.

În accident au fost implicate 18 persoane, iar 4 dintre acestea, doi adulți și doi minori, au nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de la ambulanță, dar și două elicoptere SMURD.

“Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului, echipajele operative intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, 8 ambulanțe SMURD și 6 ambulanțe SAJ.

Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple și două ambulanțe SMURD.

De asemenea, de la nivelul ISU București-Ilfov au fost suplimentate forțele de intervenție cu 1 ambulanță SMURD cu medic și 1 autospecială pentru transport victime multiple”, anunță IGSU.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial