lun. dec. 23rd, 2024

Accident grav, in aceasta seara, la Șelaru.

“La data de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Șelaru.

În urma deplasării la fața locului, din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că o șoferiță de 37 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat pe câmp.

În urma evenimentului, șoferița, un bărbat de 37 de ani și doi minori de 8 și 11 ani au fost răniți.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, anunta politia.

“În jurul orei 21:17 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier în comuna Șelaru.

Garda de Intervenție Vișina intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, Detașamentul de Pompieri Găești intervine cu o ambulanță SMURD, Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu o autospecială de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.

La fața locului a fost identificat un autoturism răsturnat, rezultând patru victime, dintre care una încarcerată. Persoana încarcerată, de sex feminin, 37 de ani, a fost extrasă din autoturism, conștientă, și este transportată la spital. Totodată, un bărbat de 37 de ani și doi minori au fost transportati la spital.

Concomitent sunt asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, anunta ISU Dambovita.