Un grav accident de circulaţie a avut loc, în această dimineaţă, pe strada Horia, Cloşca şi Crişan din municipiul Moreni!
Din primele date, se pare că şoferul unui microbuz ar fi derapat şi a intrat pe contrasens izbind în plin un autobuz.
În urma impactului, şoferul microbuzului a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia echipajelor de la ISU să fie scos dintre fiare.
În autobuz se aflau cinci călători, care urmau să ajungă la serviciu.
Şoferul autobuzului a declarat pentru targovistenews.ro că nu a mai avut cum să evite impactul.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.