O copilă de șapte ani, care suferă de autism, a fost lovită de un TIR în localitatea Crângaşi, din Conţeşti. Fetița, rănită, a ajuns la spital.
Șoferul povestește că micuța, lăsată nesupravegheată, i-ar fi apărut brusc în față și nu a putut evita impactul.
Copilă de şapte ani ar fi stat singură la poartă o vreme şi, la un moment dat, ar fi încercat să traverseze Drumul Naţional 71, care leagă Bucureştiul de Târgovişte.
Însă chiar în acele clipe s-a apropiat TIR-ul condus de un bărbat de 34 de ani şi a lovit-o.
Şoferul tirului povesteşte că fetiţa i-a apărut brusc în faţă, nu a mai reuşit să o evite şi a lovit-o în plin. Copila ar fi fost nesupravegheată.
Şoferul tirului: “Nu era absolut nimeni lângă ea, era nesupravegheată. Copilul fiind autist, presupun că nu m-a auzit. L-am lovit cu colţul din dreapta şi l-am aruncat în şanţ.”
Martor: “Am auzit buşitura, am auzit scârţâind frâna. Când am ieşit am văzut fata trântită.”
Reporter: “Era cineva cu fata?
Martor: “Am sunat la 112, am anunţat să vină ambulanța. E un copil până la urma urmei, orice copil poate să iasă în faţa maşinii…”
În stare gravă, fetița a fost preluată de o ambulanţă şi transportată de urgenţă la spital. Între timp, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.
Sursa: Pro TV