lun. dec. 23rd, 2024

Doi oameni au fost răniţi, în această dimineaţă, într-un accident de circulaţie produs pe Drumul Naţional 72, pe raza localităţii Picior de Munte, în comuna Dragodana.

Din primele cercetări, un şofer, de 21 de ani, din Şuţa Seacă, ar fi pierdut controlul volanului, iar maşina pe care o conducea a lovit un autoturism parcat.

În urma impactului puternic, o bucată de plastic desprinsă dintr-una din maşinile implicate în accident a sărit în dreptul unei femei care trecea pe acolo, rănind-o.

Atât şoferul cât şi femeia au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

“Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Picior de Munte.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 21 de ani, din Șuța Seacă, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul național 72, din direcția Târgoviște către Găești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de un autoturism staționat pe spațiul verde.

În urma impactului, un fragment din plastic ar fi ricoșat și accidentat o femeie, pieton de 64 de ani, care s-ar fi deplasat pe acostament.

Totodată, conducătorul auto a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, anunţă IPJ Dâmboviţa.