Accident cu final neașteptat, la Viforâta.
Un șofer, de 31 de ani, a fost reținut de polițiști după ce ar fi accidentat cu mașina o bătrână, iar apoi ar fi fugit de la fața locului.
Reprezentanții IPJ Dâmbovița spun că tânărul de la volan avea o alcoolemie mare și din acest motiv s-ar fi speriat și nu a mai rămas la fața locului după ce a accidentat femeia de 83 de ani.
”La data de 26 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat de 31 de ani, din Viforâta, a fost reținut pentru 24 de ore.
În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că, la data de 25 octombrie a.c., bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 718, în localitatea Viforâta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus, moment în care ar fi acroșat și accidentat o femeie, de 83 de ani care ar fi traversat strada.
În urma impactului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi părăsit locul evenimentului, ulterior, revenind la fața locului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de la o unitate medicală pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
Pe parcursul zilei de mâine, 27 octombrie, bănuitul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, anunță IPJ.