În ziua de 10 decembrie 2009, N. Emilia, din municipiul Târgovişte, a sesizat faptul că la data de 04.10.2009, fiica sa N. Teodora, în vârstă de 14 ani, a fost accidentată de către un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. Minora a fost transportată la Spitalul Judeţean Târgovişte unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie medio-carsiană, picior drept”, fără a rămâne internată. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat cu operativitate pe conducătorul autoturismului. Astfel, A. Octavian, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgovişte, la data de 04.10.2009, în timp ce conducea un autoturism, pe str. Nicolae Radian, din localitate, în zona trecerii de pietoni situată la intersecţia cu str. Nicolae Filipescu, a accidentat pe minora N. Teodora, care era angajată în traversare pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată, după care a părăsit locul accidentului. Din accident a rezultat rănirea uşoară a minorei. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii acestui accident. Biroul de Presă
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.