joi. dec. 26th, 2024

“Foarte mulți credincioși din Comuna Bărbulețu și din împrejurimi au luat parte duminică, 5 noiembrie 2023, la ceremoniile legate de târnosirea noii biserici din Parohia Bărbulețu, cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”.

Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, iar din sobor au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, Protopopul Protoieriei Târgoviște Nord, precum și preoți de la parohiile din jur.

Pr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial, a dat citire „Actului de sfințire” al noii biserici, apoi, Pr. Silviu Danciu, Protopop al Protoieriei Târgoviște Nord, a rostit cuvântul de bun venit adresat Înaltului Ierarh, iar Pr. paroh Voicu Iulian a mulțumit, în discursul său, Chiriarhului nostru și tuturor celor implicați pentru ajutorul acordat la ridicarea noii biserici.

Mitropolitul Nifon a arătat, în cuvântul său, că târnosirea unei biserici este un eveniment unic, rar și special, ce se realizează numai după ce se zidește lăcașul de cult și manifestă solidaritatea și comuniunea parohială. Înaltul Ierarh a arătat că omul se poate regăsi numai în perspectiva Bisericii ca instituție, deoarece are o uriașă importanță socială, fiind implicată, nu doar în sfințirea ființei umane, dar și în ajutorarea celor aflați în nevoi. Astfel, Biserica este mai actuală acum mai mult decât oricând, deoarece ea împărtășește, în aceste timpuri dominate de conflicte, războaie și crize de tot felul, speranță, încredere și lumină. Prin intermediul ei, al harului pe care ea-l revarsă, Dumnezeu lucrează înnoirea lumii, dar și înnobilarea omului prin virtute și sfințenie.

Reamintim că noua biserică a Parohiei Bărbulețu a fost ridicată la inițiativa Mitropolitului Nifon, prin strădania preoților Iulian Voicu, Marian Badea și Mihai Bucurică, între anii 2006-2023, cu o turlă principală deasupra naosului și două turle secundare deasupra pronaosului. Pictura interioară, în tehnica frescă, și icoanele au fost realizate de pictorul Oprea Olteanu din Târgoviște, iar catapeteasma, din lemn de stejar, de către Pr. Ionel Dănilă, din județul Vrancea.

Pentru construirea locașului de cult au fost primite fonduri din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei, Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Județean Dâmbovița, Consiliului Local al Comunei Bărbulețu, din partea unor binevoitori donatori, dar și a credincioșilor parohiei, prin implicarea membrilor Consiliului Parohial”

sursa: BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI