Dum. dec. 22nd, 2024

hoticA fost scandal monstru în localitatea Gheboieni!

Trei indivizi puși pe scandal au terorizat un patron pe care aveau pică de ceva vreme.

“Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, au probat activitatea infracţională a trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 46 de ani, toţi din comuna Tătărani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de „violare de domiciliu”, „distrugere”, „ameninţare”, „lovire sau alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

 

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că pe parcursul zilei de 29 iulie a.c., pe fondul unui conflict mai vechi cu proprietarul unui local de alimentaţie publică din localitatea Gheboieni, aceştia ar fi pătruns în local, unde ar fi ameninţat cu acte de violenţă, ar fi distrus mai multe obiecte de mobilier din incinta localului şi l-ar fi agresat pe proprietar.

 

Ulterior, cei în cauză ar fi pătruns în curtea locuinţei acestuia, unde i-ar fi lovit doi membrii ai familiei, după care au fugit.

 

Cei trei bărbaţi au fost depistaţi de poliţişti, fiind conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte, pentru audieri.

 

Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi, 30 iulie a.c., în urma prezentării Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunere de luare a unor măsuri preventive, faţă de cei în cauză s-a dispus punerea sub control judiciar pentru 30 de zile”, informează Poliția Dâmbovița.