Razie a polițiștilor de la Poliția Municipiului Târgoviște
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște și de la secțiile de poliție rurală din arondare au organizat o razie pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale.
În cadrul activităților din teren, polițiștii au constatat 3 infracțiuni și au aplicat 139 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 28.780 de lei.
Din totalul amenzilor aplicate, 111 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație în conformitate cu prevederile O.U.G 195/2002 și 17 la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut trei permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Totodată, au fost identificate două persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
Exemplu :
Polițiștii au probat activitatea infracțională a unui târgoviștean bănuit că, în cursul lunii ianuarie a.c., ar fi sustras bunuri din incinta a două societăți comerciale de pe raza municipiului.
Față de acesta, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Cercetați pentru infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice
Polițiștii de la rutieră au întocmit dosare penale pe numele a patru bărbați sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Exemple :
-
Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Răcari au oprit pentru control, pe raza localității Tărtășești, un autoturism condus de un bărbat din Ulmi.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere, iar autoturismul era radiat din circulație.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
-
Un bărbat a fost depistat pe raza localității Lucieni în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
-
Alți doi bărbați au fost surprinși la volanul unor autoturisme, deși consumaseră băuturi alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii cu valori de 0,52 și 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.