26 aprilie 2024
A apărut Almanahul bisericesc pe anul 2021

A apărut Almanahul bisericesc pe anul 2021

Comunicat de presă

Imagine complexă a rodnicei misiuni pastorale din Arhiepiscopia Târgoviștei, Almanahul bisericesc pe anul 2021 cuprinde momentele cele mai importante, din perspectivă spirituală și culturală, ce au marcat viața duhovnicească a clericilor și credincioșilor din istorica Cetate de Scaun munteană, reședință voievodală și mitropolitană.

      Articolele și studiile ce se regăsesc între paginile acestui Almanah reprezintă o imagine dinamică, vie și reală a efervescenței spirituale și culturale din Eparhia noastră, cuprinzând contribuțiile științifice ale profesorilor de la Facultatea de Teologie și Științele Educației din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, ale celor de la Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur, ale preoților și ale profesorilor de Religie, precum și ale unor mireni din cadrul mediului nostru academic local și nu numai, apropiați de Biserica noastră străbună.
      Volumul cuprinde articole și studii pe teme de actualitate din domeniul teologiei și al istoriei, evenimente ce au marcat viața eclezială de la Târgoviște sau felul în care Biserica a susținut credința și speranța, în acest timp dominat de pandemia cu noul coronavirus ce ne-a pus la încercare paradigma de civilizație și cultură. Astfel, este evidențiată intensa și bogata activitate social-filantropică și misionară a Eparhiei noastre, implicarea în sprijinirea unor instituții sau oameni, astfel încât să le ușureze nevoile concret cotidiene. Cu multă bunăvoință și dăruire, ca expresie a solidarității creștine, clerul și credincioșii noștri s-au implicat în sprijinirea acelora care au fost cei mai afectați de această pandemie, copii, tineri și bătrâni, mai ales cei singuri ori bolnavi sau cei fără posibilități materiale. Astfel, au fost oferite tablete electronice pentru susținerea educației on line, alimente, îmbrăcăminte și medicamente celor în nevoie, ca substanțială contribuție a Arhiepiscopiei Târgoviștei la mai binele comunității noastre locale, în aceste vremuri dominate de multiple nevoi.
      Mesajul central al lucrării este credința – așa cum precizează în Prefața volumului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon – fiindcă „reprezintă reperul cel mai important pentru viața, trăirea și mărturisirea noastră cotidiană, fiind coloana vertebrală a activităților noastre și lentila corectă prin care vedem, receptăm și înțelegem realitatea lumii noastre. Prin urmare, avem datoria de a împărtăși celor de lângă noi, tinerilor și tuturor cu care relaționăm în viața de zi cu zi această speranță luminoasă și dătătoare de sens a credinței noastre străbune, care ne configurează alegerile și ne înfrumusețează viețile”.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial