lun. dec. 23rd, 2024

niculina-cjas„În data de 5 februarie 2019, Președintele CNAS, însoțit de Corpul de Control al instituției și de Directorul de Resurse Umane, a efectuat o verificare inopinată la sediul CAS Dâmbovița, în urma căreia a dispus revocarea din funcția exercitată cu delegație a Niculinei Sandu.

În cursul verificării s-a constatat că solicitanții nu aveau acces în sediul CAS Dâmbovița la orele 15.30, deși toate casele județene au obligația, conform HG nr. 1723/2004, ca programul de lucru cu publicul să fie zilnic între orele 8.30 – 16.30, iar o zi pe săptămână între orele 8.30 – 18.30.

Totodată, analiza modului de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de management a dus la constatarea mai multor nereguli grave în activitatea de contractare și decontare a serviciilor medicale, eficiența scăzută a acțiunilor structurii de control din cadrul CAS precum și alte deficiențe care afectează, în ultimă instanță, persoanele asigurate.

Pentru realizarea unui management eficace și de calitate la nivel local, numirea temporară a unei persoane care să exercite cu delegare funcția de PDG va fi decisă pe baza planurilor de management ce vor fi depuse la Președintele CNAS de angajații CAS Dâmbovița care optează în acest sens și îndeplinesc condițiile legale de numire.” se arată într-un comunicat de presă remis de către CNAS.