“Un bărbat de 39 de ani a ajuns în arest, după ce a săvârşit mai multe fraude informatice, înşelând peste 400 de persoane.
În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a numitului B.I.C., de 39 de ani, din municipiul Alexandria, care locuia fără forme legale pe raza municipiului Bucureşti, învinuit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic, faptă prev. şi ped. de art. 48 din Legea 161/2003, înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 215, alin.1, 2 din Cod Penal, fals în declaraţii în vederea emiterii unui instrument de plată electronic, faptă prev.şi ped. de art 26 din Legea 365/2002, şi efectuarea frauduloasă de operaţiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică, prev. şi ped. de art.27 din Legea 365/2002.
În fapt, învinuitul, începând cu luna iunie 2011, a postat mai multe anunţuri pe site-uri specializate în publicitate, prin care oferea sume de bani cu împrumut în condiţii avantajoase, prin contract notarial, condiţionând încheierea contractelor de depunerea în prealabil a unor sume de bani, cuprinse între 250-300 lei, bani ce reprezentau aşa-zisele cheltuieli de deplasare ale acestuia până în localitatea de domiciliu a clientului, unde urma să se încheie contractul de împrumut.
Pentru primirea banilor, învinuitul comunica datele de cont ale altor două persoane, pe numele cărora deschisese conturi la mai multe bănci, iar cu ajutorul cardurilor emise pe numele acestora, efectua retragerile de numerar de la ATM-uri din municipiul Bucureşti.
În acest mod, învinuitul a reuşit să înşele peste 400 de persoane, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 100.000 lei. Cu ocazia flagrantului organizat de poliţişti în dimineaţa zilei de 05 aprilie a.c, asupra învinuitului au fost găsite două cărţi de identitate şi mai multe carduri emise pe numele altor persoane, înscrisuri referitoare la operaţiuni bancare, precum şi un număr de 7 telefoane mobile, bunuri folosite de acesta în activitatea infracţională.
Învinuitul a fost reţinut pe baza de ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, iar în data de 06 aprilie a.c., Judecătoria Târgovişte a admis propunerea D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmboviţa şi a dispus arestarea preventivă a învinuitului pentru 29 de zile”, se arată în comunicatul de presă remis redacţiei MariusBUGA.ro de Biroul de presă al IPJ Dâmboviţa.