Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de viol, faptă săvârșită în anul 2014. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 34 de ani, din Priboiu, bănuit de comiterea infracțiunii de viol.
Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, în dimineața zilei trecute, polițiștii specializați în investigații criminale au descins la locuința acestuia. În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate mijloace materiale de probă, iar bănuitul a fost condus la sediul inspectoratului pentru audieri.
Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că, în perioada ianuarie-iunie 2014, prin constrângere și profitând de imposbilitatea părții vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința, bărbatul ar fi obligat un minor, în vârstă de 8 ani, să întrețină raporturi sexuale cu el.
Având în vedere faptul că exista suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2004-2005, bănuitul ar fi întreținut relații sexuale cu sora sa (mama minorului) a fost dispusă o expertiză genetică judiciară.
Potrivit raportului de expertiză genetică judiciară, întocmit de Institutul Național de Criminalistică-Serviciul Biocriminalistică din cadrul I.G.P.R., s-a conturat ipoteza că bărbatul este tatăl biologic al persoanei vătămate.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz.