Poliția dâmbovițeană vă informează:
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează:
Până în prezent, la nivelul județului, nu au fost reclamate cazuri de pestă porcină și nu au fost înregistrate sesizări privind înșelăciuni comise de persoane rău intenționate, deghizate în presupuși reprezentanți A.N.S.V.S.A, care, sub pretextul pestei porcine, ar lua animalele din curțile proprietarilor, îndeosebi de la cetățenii de pe raza localității Crevedia.
Pentru a nu deveni victima unei astfel de înșelăciuni, polițiștii vă recomandă să fiți precauți și manifestați atenție la persoanele care trec pragul locuinței dumneavoastră.
Evitați să permiteți accesul străinilor în curtea dumneavoastră, indiferent de pretextul invocat.
Dacă la poarta dumneavoastră se prezintă persoane necunoscute care se recomandă a fi inspectori A.N.S.V.S.A, solicitați-le legitimația de serviciu și verificați documentul cu atenție. Precizăm că, într-un caz real, aceștia vin însoțiți de poliție, jandarmi și reprezentanți I.S.U.
În cazul în care observați că animalul manifestă semne care indică pesta porcină, anunțați de îndată medicul veterinar și nu apelați la persoane neautorizate.