vin. dec. 27th, 2024

rarpAcţiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor

Poliţiştii de la rutieră din Dâmbovița, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au acţionat în trafic, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

Echipele au controlat 480 de autovehicule pentru a verifica, în special, buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare şi semnalizare, precum şi reglajul acesteia.

În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au constatat două infracțiuni la regimul rutier, au aplicat 438 de sancţiuni contravenţionale, au reținut 13 permise de conducere și au retras 23 de certificate de înmatriculare.

Astfel, au fost aplicate 8 amenzi pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, 8 pentru defecţiuni la sistemul de frânare, 3 pentru nefuncționarea corespunzătoare a sistemului de rulare, 4 pentru defecţiuni la instalația de iluminare şi semnalizare și 21 pentru alte defecțiuni.

Totodată, au fost aplicate 318 amenzi pentru alte abateri la regimul rutier și 32 pentru încălcarea altor acte normative.

De asemenea, în cazul a trei autovehicule care reprezentau un pericol pentru siguranţa circulaţiei, s-a dispus măsura imobilizării acestora.