vin. dec. 27th, 2024

puscaUn bărbat, cercetat de polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 56 de ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Din cercetări a reieșit că acestuia i-au fost încredințate o armă de vânătoare și 25 de cartușe, de către o persoană de 84 de ani, deși cel în cauză nu era autorizat pentru deținere, port și folosire de arme letale, conform legii.

Arma și cartușele aferente au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a bărbatului de 84 de ani, pentru nerespectarea prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, fiind dispusă și măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor letale.