lun. dec. 23rd, 2024

Şi în acest an, de St. Patrick’s Day, Guinness şi-a propus să aducă spiritul petrecerilor irlandeze în cele mai mari puburi din România. St. Patrick’s Day, cea mai cunoscută zi din întreaga lume dedicată unui sfânt şi Ziua Națională a Irlandei, va fi marcată printr-o serie de evenimente care să redea bucuria de a trăi. Guinness va dedica mai multe zile petrecerilor în stil irlandez, conceptul proiectului purtând numele de “Friendliest Day of the Year”.

Oameni din toată lumea celebrează St. Patrick’s Day alături de irlandezi, într-o sărbătoare a primăverii, a speranței şi a fericirii. Milioane de pahare de bere Guinness sunt ciocnite în cadrul petrecerilor şi paradelor stradale, ce au ca simboluri culoarea verde, spiriduşii şi trifoiul cu patru foi.

În Târgovişte, Guinness a pregătit o petrecere în pubul The Celt, ca parte a “Friendliest Day of the Year”. Toți cei prezenți vor putea câştiga unul dintre zecile de premii pregătite de organizatori. În Bucureşti, pe 17 martie, va avea loc un spectacol în aer liber organizat în Centrul Vechi. Surpriza serii va fi turul cimpoierilor, ce vor cânta pe străzile centrului istoric, iar apoi petrecerea va continua în St. Patrick Irish Pub cu două concerte, unul de muzică irlandeză şi altul susținut de Keo & Alexandra Ungureanu.

Conceptul de “Friendliest Day of the Year” va fi reflectat şi în tentativa de a înregistra un nou record Guinness World Records: St. Patrick’s Day să fie numită “Cea mai prietenoasă zi a anului”. Guinness îşi invită toți prietenii să intre pe pagina de Facebook Guinness România şi să semneze un “Angajament de înscriere”. Pe 17 martie, un juriu va fi prezent pentru a omologa recordul, verificând numărul celor înscrişi să sărbătorească „Cea mai prietenoasă zi a anului”.

Despre Guinness

Guinness este o bere premium care se face din apă, malț, orz, hamei şi drojdie de bere, un mix unic care îi conferă culoarea rubinului închis. Cu o aromă unică de orz prăjit şi caramel care îi dă o notă distinctă, berea Guinness este savurată în peste 150 de țări, până în Barbados, Nigeria şi Indonezia. Consumul zilnic anual de bere Guinness se ridică la peste 10 milioane de pahare. Berăria din St. James’s Gate (Dublin), construită de Arthur Guinness în 1759, a devenit un simbol iconic celebru, având la bază valori puternice precum excelența, inovația şi spiritul filantropic. În prezent, berea Guinness este produsă în 50 de țări şi vândută în peste 150.

URBB, compania în portofoliul căreia se află berea Guinness în România, este unul dintre cei mai mari producători de băuturi de pe piața locală, fiind prezent atât pe piața berii, cât şi pe cea a băuturilor răcoritoare şi a apelor minerale. Portofoliul companiei cuprinde exclusiv mărci premium: Tuborg, Holsten, Carlsberg, Skol, Guinness, Kilkenny, Granini şi Bilbor.

Povestea berii Guinness

De mai bine de 250 de ani, berea Guinness este unul dintre cele mai faimoase simboluri ale culturii irlandeze. Încă din 1759, rețeta unică a lui Arthur Guinness a adus consumatorilor din întreaga lume una dintre cele mai fine experiențe ale consumului de bere.

Guinness este un icon global preferat de numeroşi cunoscători fini de bere, care are în spate una dintre cele mai lungi şi vii istorii. Tradiția şi moştenirea irlandeză sunt elementele ce dau gustul inegalabil al acestui sortiment de bere neagră. Stilul şi personalitatea Guinness provin din metoda de fabricare complexă care presupune prepararea şi folosirea celor mai rafinate ingrediente naturale într-un proces steril de înaltă tehnologie:

• Vechea tradiție de prăjire a orzului oferă nuanța specială a rubiniului închis şi dă caracterul unic al gustului; • Berarii Guinness folosesc o cantitate dublă de hamei, pentru o aromă bogată, iar prospețimea ingredientelor este captată de soiul de drojdie specific, care asigură o fermentare completă, plină de savoare; • Legendarul proces de maturare face ca “Guinness să fie Guinness”, o bere singulară, cu o eleganță aparte; • Guinness se distinge prin spuma spectaculoasă, un element consistent al produsului, indiferent de variantă; • Poate cel mai important lucru, unicitatea berii, este dată de moştenirea unei arte tradiționale a berarilor, a măiestriei şi pasiunii acestora.