mar. dec. 24th, 2024

cart-pris„În cartierul Priseaca administraţia locală târgovişteană a început implementarea celui de-al doilea proiect important. După ce anul trecut au fost reabilitaţi 3 kilometri, iată că am început un nou proiect, de data aceasta este vorba de o investiţie care vizează 4 kilometri de drum, pe străzile Soarelui, Dâmboviţei, Prisecii, Înfrăţirii, Teilor, Stupilor, Oilor.

Este vorba de un proiect care este finanţat integral de la bugetul local al municipiului Târgovişte. Este vorba de un proiect care are o durată de execuţie, cel puţin teoretică, prevăzută în contract, de 12 luni, dar noi vrem să terminăm undeva la jumătatea acestui termen prevăzut în contract. Un proiect cu o valoare estimată undeva la 4,9 milioane lei şi o valoare adjudecată de 3,9 milioane lei.

Este un proiect complex, un proiect care vizează reabilitarea străzilor. De asemenea vor fi făcute lucrări de preluare a apelor pluviale şi sper să rezolvăm şi această problemă pe care o avem aici în Priseaca.

Aceasta nu este singura investiţie pe care o avem, mai există şi o investiţie de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare, discutăm de străzile Prisecii, Pădurii, Plantelor, Crângului şi o investiţie de extindere a reţelelor de alimentare cu gaze pe străzile Dâmboviţei, Crângului şi Pădurii.

Sunt investiţii care se vor implementa gradual, sunt investiţii care vor face din acest cartier, dintr-o cenuşăreasă a cartierelor târgovi ştene, unul dintre cele tentante din punct de vedere urbanistic… Ne bucurăm că, după ce timp de 30 de ani nu s-a făcut absolut nimic, în doi ani, doi ani şi jumătate, lucrurile se schimbă radical în Priseaca.

După proiectele pe care le-am enumerat, vom mai avea încă un proiect în care absolut toate străzile din cartierul Priseaca vor fi asfaltate, dar după rezolvarea acestor probleme legate de reţelele de utilităţi publice. Sper ca în aproximativ 3 ani, maxim 4 ani, să discutăm de un cartier complet reabilitat din toate punctele de vedere”, a declarat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.