Senatul Universității „Valahia“ din Târgoviște vă invită să participați joi, 21 iunie 2018, ora 11:00, la Centrul Internațional de Conferințe, Str. Mr. Ion Alexandrescu, nr. 39, Târgoviște (Sala Senatului universitar, Sala Roșie), la decernarea titlului și a diplomei de Doctor Honoris Causa, domnului prof. univ. dr. Ionel CALAFETEANU.
Domnul prof. univ. dr. Ionel CALAFETEANU este una dintre personalitățile cele mai importante ale istoriei diplomației și relațiilor internaționale din România, conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale a Universității „Valahia“ din Târgoviște, membru al Comisiei mixte Româno-Ruse privind tezaurul românesc de la Moscova, director adjunct al Institutului Revoluției Române din decembrie 1989.
Cercetător, profesor, diplomat, editor, profesorul Ionel Calafeteanu le-a transmis studenţilor săi de la specializările Istorie, Istorie-Arheologie, Istorie-Geografie şi de la modulul „Jean Monnet“ ale Universităţii „Valahia“ din Târgovişte erudiţia, rigoarea, echilibrul, abordarea nuanţată şi spiritul de pătrundere specifice domeniului în care se desăvârşise ca cercetător: istoria relaţiilor internaţionale. Cursurile sale de Istorie universală contemporană, Istoria relaţiilor internaţionale în sec. XX, România în relaţiile internaţionale în sec. XX sau Regimurile totalitare în sec. XX au reprezentat pentru cei care au avut şansa de a le audia adevărate laboratoare de formare profesională. Lărgimea orizonturilor deschise studenţilor săi, profunzimea şi actualitatea interpretărilor, autoritatea ştiinţifică, profesionalismul, dar şi empatia pe care le transmitea auditoriului făceau ca sălile de curs ale Magistrului să fie mereu pline. Distins, plin de vervă intelectuală, gustând din plin plăcerea dialogului, schimbul de idei, gluma şi ironia fină, Profesorul transmite un complex de calităţi umane care i-a câştigat pe mulţi dintre studenţii săi, determinându-i să-i solicite să fie profesorul coordonator al lucrărilor lor de licenţă, master sau doctorat.
Profesorul Ionel Calafeteanu este un strălucit produs al şcolii de istorie bucureştene, promoţia 1964. După încheierea studiilor universitare, a urmat cursul postuniversitar de relaţii internaţionale în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti (1964-1966). La absolvirea acestuia a fost numit ataşat diplomatic în Centrala Ministerului Afacerilor Externe (1966-1969), fiind apoi transferat la Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, în calitate de redactor la „Revista română de studii internaţionale”. Din 1971 a devenit cercetător ştiinţific principal la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice. În ianuarie 1990 a fost rechemat în Ministerul Afacerilor Externe, îndeplinind misiuni la New York (Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU, 1990-1992) şi Roma (Accademia di Romania, 1996-1999).
Domnul profesor Ionel Calafeteanu împleteşte de 40 de ani activitatea de cercetare cu cea de cadru didactic în învăţământul superior, fiind profesor asociat la Institutul Politehnic Bucureşti (1977-1989), Universitatea Bucureşti (1993-1996), Universitatea „Valahia“ din Târgovişte (din 1995) şi Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ (din anul 2000).
Un bun român şi un bun european, domnul profesor Ionel Calafeteanu şi-a concentrat activitatea de cercetare spre aprofundarea unor teme fundamentale ale istoriei naţionale în conjuncţie cu evoluţiile europene din „secolul extremelor“. Un exemplu în acest sens îl constituie chiar lucrarea sa de doctorat susţinută la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti cu titlul Relaţiile României cu ţările din Europa de sud-est, 1938-1941. În cele patru decenii scurse de la publicarea primului său articol, domnul profesor Ionel Calafeteanu a adus contribuţii remarcabile prin originalitate şi interpretare în ceea ce priveşte aportul României la relaţiile internaţionale în sec. XX, legăturile acesteia cu Germania, Ungaria, Italia, Spania şi cu statele din sud-estul european, istoria diplomaţiei româneşti, problematica tezaurului românesc de la Moscova, situaţia populaţiei evreieşti în anii celui de-al doilea război mondial, istoria exilului românesc anticomunist, convergenţele dintre spaţiul românesc şi cel european
În calitatea sa de prorector al Universității „Valahia“ din Târgoviște și de profesor al Școlii Doctorale a acesteia, domnul profesor Ionel Calafeteanu a adus servicii de neprețuit almei mater târgoviștene, cu al cărei destin s-a împletit în ultimii 25 de ani.
Acum a venit rândul Domniei sale să primească Diploma și însemnele acestei demnități academice, împreună cu prețuirea și recunoștința comunității studenților și cadrelor didactice de la Universitatea „Valahia“ din Târgoviște.
Pentru toate aceste merite, considerăm că primirea domnului prof. univ. dr. Ionel CALAFETEANU, în rândurile laureaților,,Doctor Honoris Causa” este onorantă și contribuie la sporirea autorității științifice a instituției noastre, ca o recunoaștere binemeritată adusă aportului domniei sale la dezvoltarea Universității ”Valahia” din Târgoviște, pe care continuă să o slujească cu întrega sa cunoaștere, creativitate și experiență, dar și premierea unui adevărat model uman și academic care va intra, în felul acesta, în patrimoniul cel mai de preț al almei mater târgoviștene.