lun. dec. 23rd, 2024

difieni1Poliţiştii din Dâmbovița, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au depistat un bărbat căutat de autorităţile din Germania, pentru comiterea infracțiunilor de furt și distrugere.

Poliţiştii specializați în investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au depistat un bărbat de 31 de ani, din Fieni, care era urmărit la nivel internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunilor de furt și distrugere pe teritoriul acestui stat.

Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Acesta a fost prezentat Curții de Apel Ploiești, instanță care a dispus arestarea preventivă pentru 15 zile.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița până la definitivarea procedurilor de predare către autoritățile judiciare străine.