TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

JANDARMERIE

Moreni – Cine a furat țeava de la fosta autogară

 

1-1-Luni, 23 aprilie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza municipiului Moreni, a depistat în zona fostei autogări din localitate două persoane care încercau să transporte cu un atelaj hipo o conductă metalică de pe un câmp aflat în apropiere.

 

Jandarmii au intervenit prompt pentru stoparea activității acestora, iar în urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani au sustras o conductă în lungime de aproximativ 12 metri, aceasta făcând parte dintr-un tronson dezafectat aparţinând unei societăţi comerciale.

 

Cei doi intenţionau să transporte materialul feros sustras, cu ajutorul unui atelaj hipo la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării acestuia.

 

Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare pentru furt”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

 

 

 

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

 

AL IJJ DÂMBOVIŢA

 

 

 

 

 

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.