Sub egida Asociaţiei Comunelor din România ( A.Co.R.) şi în organizarea acesteia, în colaborare cu Primăria Aninoasa şi Compania Artistică Euro-Art Serv, în cadrul Adunării Generale A.Co.R. – ediţia a XV-a ( 04 – 07 martie 2012 ) se va desfăşura prima Gală a Primarilor Artişti. Festivalul Primarilor Artişti se dezvoltă de 10 ani în localitatea dâmboviţeană Aninoasa şi a fost iniţiat de poetul Victor Mihalache, în colaborare cu Constantin Maricescu, primarul de Aninoasa. Domnul Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana Băi şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din România a participat la 6 din cele 8 ediţii desfăşurate până acum, iar la celelalte două a fost reprezentat.
În aceşti ani au fost prezenţi zeci de primari şi vice-primari talentaţi din întreaga ţară, dar şi de peste hotare ( Italia, Bulgaria, Franţa ), care i-au încântat pe spectatorii din Aninoasa, Săteni, Târgovişte şi Pucioasa. Acestea sunt localităţile în care s-au derulat ediţii ale Festivalului Primarilor Artişti. Această manifestare a fost televizată de Etno Tv, Televiziunea Favorit, Columna Tv, iar ştiri au apărut la Pro Tv, Antena 1, Realitatea Tv, Antena 3 şi la alte televiziuni naţionale.
Orchestra „Lăutarii” de la Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, regretatul Ernest Maftei, Ionuţ Dolănescu, Mirabela Dauer, Marian Nistor şi mulţi alţi artişti excepţionali au înnobilat acest inedit festival, singurul de gen din lume.
Acum, la ceas aniversar al Asociaţiei Comunelor din Romînia, putem demonstra întregii lumi că, pe lângă faptul că sunt adevăraţi artişti în gospodărirea comunelor pe care le „păstoresc”, unii primari sunt şi artişti „de scenă”. Constantin Maricescu ( primar de Aninoasa – Dâmboviţa ), Alin Nica ( primarul comunei Dudeştii Noi, jud. Timiş ), Ioan Mercea şi Ioan Chişeoan ( primarul şi vice-primarul din Macea, judeţul Arad ), Ştefan Ilie ( primarul comunei Luncaviţa. Judeţul Tulcea ) sunt doar câţiva dintre artiştii ce vor evolua la această minunată Gală.
Vă invităm pe 06 martie 2012 să trăiţi emoţie artistică, „felii” de viaţă adevărată şi ineditul evoluţiilor unor oameni care s-au pus oricum în slujba semenilor, la Gala Primarilor Artişti, eveniment ce se va desfăşura la Bucureşti, în cadrul celei de-a XV-a Adunări Generale a Asociaţiei Comunelor din România!