mie. dec. 25th, 2024

În acest sfârşit de săptămână echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:

Sâmbătă, 18.02.2012, echipajele de pompieri au acţionat la 4 evenimente:

• la ora 12:55, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au acţionat timp de aproximativ o oră pentru îndepărtarea ţurţurilor formaţi la streaşina acoperişului clădirii care adăposteşte Biblioteca Judeţeană din Târgovişte;

• la ora 14.06, pompierii de la Detaşamentul Moreni au fost solicitaţi în municipiul Moreni pe strada 22 Decembrie pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un coş pentru evacuarea fumului. Incendiul a fost stins înaintea sosirii echipajului de pompieri. A ars vopseaua de pe coş. Din primele cercetări se pare că neprotejarea termică a coşului faţă de materialele combustibile din imediata apropiere a fost cauza producerii evenimentului;

• la ora 17.55, un echipaj de pompieri de la Garda Voineşti a fost solicitat pentru stingerea unui incendiu izbucnit în dormitorul unei locuinţe din satul Gemenea. Se pare că proprietara a aruncat cu benzină pe lemnele din sobă pentru a le aprinde. A fost cuprins de flăcări mobilierul din dormitor. Flăcările au distrus şi o fereastră. Proprietara a suferit arsuri superficiale pe faţă şi membre, acesteia fiindu-i acordat primul ajutor de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă sosit la locul evenimentului. Intervenţia promptă a pompierilor a oprit extinderea flăcărilor la acoperişul casei.

• la ora 21.53, pompierii de la Garda Fieni au acţionat în comuna Pietroşiţa pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case. Se pare că flăcările au pornit de la un coş de fum deteriorat. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de cca. 5mp şi funinginea de pe coş.

Duminică, 19.02.2012, echipajele de pompieri au acţionat la 5 evenimente:

• la ora 09.14, un echipaj de pompieri de la Garda Fieni a intervenit în comuna Runcu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei locuinţe. Din primele cercetări se pare că flăcăile au pornit de la un coş de fum deteriorat. A ars acoperişul casei din lemn cu învelitoare din ţiglă pe o suprafaţă de cca. 20mp.

• la ora 15.58, pompierii de la Garda Valea Lungă au fost solicitaţi în comuna Valea Lungă pentru stingerea flăcărilor izbucnite într-o magazie. Se pare că un conductor electric improvizat a generat incendiul. A ars acoperişul magaziei pe o suprafaţă de cca 80mp. Pompieri au oprit extinderea flăcărilor la locuinţă.

• la ora 20.45, două echipaje de pompieri de la Garda Vişina au intervenit în comuna Ulieşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. Din primele cercetări se pare că flăcările au fost provocate de neatenţia proprietarei care a introdus în cuptorul unei sobe metalice lemne pentru a le usca. Acestea s-au aprins, flăcările cuprinzând obiecte de îmbrăcăminte şi mobilier din bucătărie. Sosit la locul evenimentului, echipajul de pompieri a constatat că flăcările deja cuprinseseră întreaga casă, iar proprietara de 77 de ani a suferit arsuri de gradul III pe suprafeţe mici pe faţă şi membrele superioare. Femeia a fost preluată de un echipal al Serviciului de Ambulanţă şi transportată la Spitalul din Găeşti, ulterior fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Au ars mobilierul din 2 camere, aparatură electrocasnică, obiecte de îmbrăcăminte şi acoperişul casei pe o suprafaţă de cca. 70mp. Pompierii au salvat din calea flăcărilor anexele gospodăreşti şi casa vecină.

• Garda Corneşti a acţionat cu un echipaj de pompieri, la ora 21.03, în comuna Bilciureşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei anexe din lemn. Se pare că un coş de fum deteriorat a generat incendiul. Au ars acoperişul anexei pe o suprafaţă de cca.40mp şi 1 mc lemn de foc. A fost salvată din calea focului şi casa şi locuinţa vecină.

• Echipajul de descarcerare de la Detaşamentul Târgovişte a fost solicitat la ora 16.15 la un accident rutier produs pe DN71 pe raza comunei Aninoasa. Din impactul frontal a două autoturisme a rezultat o persoană încarcerată într-unul dintre autoturisme. Echipajul de pompieri a descarcerat victima prin tăierea stâlpului şi îndepărtarea totală a portierei. Persoana descarcerată a fost predată echipajului de la ambulanţă. Din cauza politraumatismelor suferite, femeia de 56 de ani a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 26 de solicitări.

Echipajele SMURD au intervenit astfel: SMURD Târgoviște la 16 solicitări, SMURD Titu la 5 solicitări şi SMURD Găeşti la 5 solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: un caz social, traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, amețeli, vărsături, afecţiuni respiratorii, hipotermie, halenă alcoolică și dureri lombare, renale şi abdominale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa