lun. dec. 23rd, 2024

Cercetaţi pentru furt de butelii În data de 16 / 17 februarie 2010, în intervalul orar 20:00 – 02:00, lucrătorii Poliţiei Oraşului Găeşti şi ai Posturilor de Poliţie Crângurile şi Valea Mare au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din locuinţe şi din societăţi comerciale pe raza acestor localităţi. În jurul orei 23:30, pe D. C. 91B, Pătroaia Vale – Voia, poliţiştii au depistat în trafic un autoturism în care se aflau trei persoane. Cu această ocazie, a fost identificat unul dintre pasageri ca fiind A. Vasile, de 30 de ani, din satul Voia. În momentul în care s-a procedat la verificarea autoturismului, conducătorul auto şi cel de-al doilea pasager au fugit în direcţia localităţii Voia, pe terenurile agricole vecine. Au fost identificaţi ca fiind V. Daniel, de 19 ani (conducătorul auto) şi B. Romică, de 30 de ani, ambii domiciliaţi în comună. Fiind efectuată percheziţia interiorului autoturismului, au fost găsite 10 butelii cu gaz, despre care, în urma activităţilor poliţieneşti desfăşurate, s-a dovedit a fi sustrase de la un magazin din comuna Crângurile. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi se continuă cercetările pentru probarea întregii activităţi infracţionale a celor trei persoane. Biroul de Presă