4 mai 2024

Un şofer din Moreni a fost prins de poliţişti cu o alcoolemie de speriat

inmore1Surprins la volanului unui autoturism, deși consumase băuturi alcoolice

La data de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Moreni au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat din localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat la 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii îmbibației alcoolice.

Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Poliţia rutieră vă reaminteşte că şofatul este incompatibil cu alcoolul, acesta reprezentând una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, vă informăm că persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial