lun. dec. 30th, 2024

aiorgaAcțiune a polițiștilor din Găești

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sprijiniți de efective de la secțiile de poliție rurală din arondare, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a celor care pot afecta siguranța traficului rutier.

În cadrul acțiunii, au fost controlate 65 de autovehicule și au fost verificate 77 de persoane.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.030 de lei.

Din totalul amenzilor, 49 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002, 16 la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 3 la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și două pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 1.5 mᶟ de material lemnos.

lemnCercetați pentru infracțiuni la regimul silvic

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au depistat trei bărbați în timp ce transportau ilegal material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în cursul aceleiași zile, cei în cauză ar fi tăiat lemnul dintr-o pădure din localitatea Bungetu.

De asemenea, un alt bărbat este cercetat pentru tăierea și sustragerea unor arbori de pe o proprietate privată din Vișinești.

Pe numele celor patru, polițiștii au întocmit dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 46/2008 privind Codul Silvic.

Materialul lemnos a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

  •  Depistat la volanul autovehiculului, deşi avea permisul de conducere reţinut

Poliţiştii rutieri au depistat un tânăr de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Târgoviște, deși avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Faţă de acesta, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

www.mariusbuga.ro_images_ceataCOMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița recomandă atenţie sporită în timpul deplasărilor  în condiţii de ceaţă

Pentru o călătorie sigură şi pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul fenomenelor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de şofat şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie.

În contextul unui trafic pe timp de ceaţă, poliţia rutieră recomandă ca şoferii să manifeste o atenţie sporită pe toată durata deplasării pe drumurile publice, să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător.

Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri, precum şi pe cele de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen, pentru a reduce riscul producerii unor accidente ca urmare a neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Atunci când traficul este intens, precipitaţiile sau ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

poliPolițiștii din Dâmbovița sunt la datorie, pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, la nivel județean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 6 acțiuni și s-a intervenit la 23 de evenimente, dintre care 16 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 11 infracţiuni, dintre care 10 judiciare și una la Codul Silvic.

Totodată, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 368 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 95.000 de lei.

Poliţiştii au desfăşurat activităţi și pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind aplicate 298 de amenzi pentru abaterile de la normele rutiere.

De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.