A fost marea încolonare, marți seară, pe Valea Prahovei.
După 3 zile şi 3 nopţi de petreceri, turiştii şi-au încheiat vacanţa la munte încărunţind în trafic.
Tabloul este deja, şi el, tradiţie – Drumul Naţional 1 a fost ticsit de maşini, iar zeci de agenţi de la Rutieră au încercat să îi redirecţioneze pe şoferi pe alte rute. Chiar şi aşa, tot s-au format ambuteiaje.
Turiştii au dat marți seară, din nou, testul răbdării în trafic.
Turist: “Mergem la Constanța, am stat 6 ore în trafic, am prins şi accident şi mai stăm 6.”
S-au format cozi imense de maşini, iar la intrare în Predeal… mai mult s-a stat.
În Predeal, traficul a fost efectiv blocat, iar situaţia s-a menţinut şi pe Valea Prahovei. Numai în județul Braşov 13 echipaje de Poliţie au încearcat să fluidizeze circulaţia.
Polițiștii i-au redirecţionat pe şoferi pe ruta DN1A – Cheia – Vălenii de Munte. Dar, şi pe această porţiune de drum s-a înaintat cu dificultate din cauza sepentinelor şi a zăpezii.
Cei cazaţi în zona Bran – Moeciu – Fundata au fost sfătuiţi să circule pe DN73.
Şoseaua n-a fost însă liberă nici pe zi. Dar, cu totul neobişnuit, la prânz, pe DN 1 cel mai aglomerat era sensul de mers spre Braşov, de parcă abia atunci începea sejurul la munte. Turiştii încercau din răsputeri să profite de ultimele ore de vacanţă pe părţii. S-au trezit însă degeaba mai devreme.
La intrarea în Sinaia spre Buşteni şi Predeal s-au format cozi de maşini pe kilometri întregi. Şoferii au stat ore în şir la volan.
În scurt timp, şoseaua s-a aglomerat şi pe celelalt sens, cu cei care se întorc de miercuri la serviciu.
Pentru a fluidiza traficul, poliţiştii i-au diriajat pe şoferi pe rutele alternative, pe DN1A spre Săcele şi pe DN71 cota 1000 spre Târgovişte.
Singurii relaxaţi au fost cei care au ales să meargă la munte cu trenul. Câțiva tineri au învăţat din experienţa anilor trecuţi şi au lăsat maşina acasă.
Turiști: “Iarna trecută am stat în trafic o grămadă. Nervi întinşi la maximum. Acum am venit cu trenul, suntem relaxaţi.”
În majoritatea hotelurilor din Poiană Braşov, sejururile se încheie abia miercuri la prânz. Clienţii sunt dintre cei cu venituri mult peste medie care îşi permit să-şi prelungească vacanţă oricât doresc.