Senatorul Adrian Ţuţuianu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv al Organizaţiei PSD Dâmboviţa!
Este adevărat, am demisionat, a confirmat pentru MariusBUGA.ro social-democratul. Senatorul PSD nu a dorit însă să ofere mai multe detalii acum despre motivele care l-au determinat să renunţe la şefia organizaţiei judeţene.
Gurile rele spun că senatorul s-a făcut foc şi pară pe unii colegi de-ai săi care ar fi bătut palma cu greii PDL pentru posturile politice din judeţ.
Adrian Ţuţuianu va face în curând precizări dacă va mai candida sau nu pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.