Exerciţiu lunar pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă
Aşa cum ne-am obişnuit, în prima zi de miercuri a fiecărei luni se acţionează sirenele de alarmare publică existente la nivel judeţean.
În această lună, simulările vor începe miercuri – 04 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 11:00, vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.
Legislaţia românească prevede expres care sunt semnalele de alarmare a populaţiei şi durata fiecăruia în cazul în care trebuie utilizat.
Scopul acestor antrenamente/exerciţii este de obţinere a unor date reale privind starea de operativitate a echipamentelor dedicate şi gradul de acoperire acustică, precum şi pentru antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale şi pregatirea populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare.
Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să respecte indicaţiile autorităţilor.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA