EXPEDIȚIA “TOP 28 – MONT BLANC” S-A ÎNCHEIAT CU BINE
În perioada 4-11 septembrie 2017, Asociația Chindia Jurasic Park, în parteneriat cu Asociația Ecologică Floare de Colț având finanțare din partea Primăriei Municipiului Târgoviște, a organizat expediția “TOP 28 – MONT BLANC”.
În prima parte a acțiunii, ca etapă de antrenament, au fost urcate în munții Dolomiți, două trasee cu elemente de via ferrata. Primul traseu a pornit de la Refugiul Auronzo (2333 m) – Tre Cime di Lavaredo – Refugiul Lavaredo (2344 m) – Refugiul Locateli (2450 m) și s-a finalizat cu parcurgerea traseului de via ferrata “Torre di Toblin” și atingerea vârfului omonim de (2617 m). Numită în trecut “Dell Scallette”, ruta are gradul de dificultate 3B.
Al doilea traseu, intitulat “Michielli Albino Strobel”, este un traseu de via ferrata foarte popular, cu pornire din Cortina d’Ampezzo (1224 m), care traversează peretele vestic al masivului Punta Fiames. Acoperind o diferență de nivel de peste 1000 m, dintre care circa 600 m de via ferrata, traseul are gradul de dificultate 3B şi culminează cu atingerea vârfului Punta Fiames (2240 m).
Expediția a continuat în Alpii francezi, în data de 7 septembrie 2017 fiind parcursă etapa: Merano – Milano – Chamonix – Saint Gervais – Bionnassay – refugiul Nid d’Aigle (2412 m), unde cei șase membri ai expediției au ajuns târziu în noapte, având aici prima cazare din zona montană.
În ziua următoare s-a plecat spre refugiul Tête Rousse(3167 m), pe o vreme frumoasă, dar rece. Primii patru membri ajunși aici în jurul orei 12:00 (Ionel Glodeanu, George Stan, Mona Diaconu Ștefan – filiala Merano și Alex Coroliu – filiala Carlingford), au fost informați de jandarmii montani despre schimbarea vremii și li s-a recomandat să nu urce mai departe, la refugiul Goûter (3835 m). Ceilalți doi membri (Nicu Posta și Ileana Bocanciu), fără a mai trece prin refugiu, au continuat urcarea, luând în considerare schimbarea vremii prognozată pentru a doua zi, după orele 10:00.
Unul dintre punctele cheie ale ascensiunii pe Mont Blanc îl constituie traversarea zonei numită „Grand Couloir”, zonă cu frecvente avalanșe de pietre, care cad periodic, dislocându-se din cauza diferențelor mari de temperatură între zi și noapte, antrenând uneori mari cantități de rocă. Din fericire, atât la urcare, cât și la coborâre, nu au fost deloc căderi de pietre, pe toată durata traseului între refugiul Tête Rousseși refugiul Goûter, zgomotul făcut de aceste avalanșe fiind ușor de auzit și de recunoscut în toată zona. După străbaterea celor circa 700 m diferenţă de nivel, pe o pantă apreciabilă, echipată adesea cu cabluri de via ferrata, cei doi membri ai expediţiei au sosit la Refugiul Goûter (3835m) în jurul orei 17:00. De acolo, a fost transmisă, în seara zilei de 8 septembrie, și prima fotografie și prima urare de „La mulți ani” către târgovișteni și scurte mesaje către restul echipei.
„Le Refuge du Goûter”, este destinaţia spre care se îndreaptă toţi alpiniştii porniţi să escaladeze vârful Mont Blanc, acesta fiind ultimul popas dinaintea marii ascensiuni către creastă. Destinat să găzduiască 120 de persoane, refugiul înlocuieşte vechea construcţie, care nu mai corespundea normelor de confort şi care a fost transformată ulterior construirii noului refugiu în adăpost-bivuac pentru cazurile de urgenţă. Construcţia amplasată pe marginea platoului, deasupra unei prăpastii de 800 m, este o veritabilă demonstraţie de tehnică în condiţii extreme, gândită pentru a minimiza pierderile de căldură şi a devia vântul incident, are structura din lemn şi este placată cu oţel inoxidabil.
După o binemeritată odihnă, pregătirile pentru ascensiune au început pe la ora două noaptea, pentru a profita cât mai mult de vremea încă stabilă. Adevărata provocare a expediţiei însă, nu a constituit-o urcarea, ci mai ales coborârea de pe munte, deoarece vântul oarecum omniprezent la această altitudine a devenit viscolul aprig, iar ninsoarea tăioasă şi altitudinea sporită făceau ca respiraţia să devină foarte greoaie. Cea mai dificilă porţiune a fost tot între Refugiul Gouter şi refugiul Tête Rousse, zona de via ferrata cu pantă foarte accentuată, cu stâncile aproape complet acoperite de zăpadă, unde mersul legat în coardă, inevitabil în aceste zone, necesită o extrem de mare atenţie şi concentrare.
După o scurtă pauză la Tête Rousse, pentru refacerea forţelor, a urmat o cursă contra cronometru, pentru a prinde împreună cu alţi câţiva colegi de traseu, ultima telecabină de la Bellevue spre Les Houches, pentru ca apoi să urmeze bucuria reîntâlnirii cu restul echipei, un duş fierbinte şi un somn odihnitor în celebra staţiune Chamonix.
Mulţumim tuturor celor care, cu gândul sau cu fapta au fost alături de noi!
POSTA Nicolae – Preşedinte ACJP
