Iubiți părinți,
Cu multă bucurie în suflete, plini de speranță și încredere în Bunul Dumnezeu, Izvorul înțelepciunii, al cunoașterii și al științei, deschidem astăzi noul an școlar, ce se constituie într-un nou timp privilegiat, dedicat formării spirituale și culturale, în mediul educațional, al fiilor și fiicelor noastre.
Educația reprezintă o prioritate a societății noastre, pentru că, prin intermediul acestei importante activități, transmitem principalele valori ale spiritualității, culturii și științei lumii noastre tinerei generații, pregătindu-o pentru a-și asuma responsabilități în socitatea noastră și a face față provocărilor și nevoilor vieții cotidiene.
Din acest motiv, opera educațională trebuie să beneficieze de sprijinul principalelor instituții ale statului nostru, pentru că ea are în vedere viitorul națiunii și al societății noastre.
Biserica strămoșească s-a manifestat, dintotdeauna, ca promotoare și sprijinitoare a culturii, a educației și a științei, conform vocației sale evanghelice și ținând seama că Dumnezeu este Izvorul oricărei cunoașteri, științe și înțelepciuni. Astfel, toate operele importante ale culturii și artei civilizației euro-atlantice poartă o amprentă creștină majoră, principiile Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos fiind la baza lumii civilizate de astăzi. Ortodoxia românească a patronat înființarea primelor școli, tipărirea primelor cărți, ca și înființarea primelor spitale sau biblioteci publice, la noi, ca, de altfel, pe întreg continentul european.
Educația este o necesitate a lumii noastre pe care, cu toții trebuie să o sprijinim, pentru a fundamenta premizele unui viitor mai bun și mai frumos, pentru noi și urmașii noștri. Prin urmare, îndemn pe toți cei angajați în actul educațional, profesori, părinți și copii să se implice cu maximă responsabilitate în această nobilă activitate, cu gândul că se manifestă într-un mod patriotic și demn față de trecutul, prezentul și viitorul țării noastre.
Dorindu-vă multă sănătate, pace, bucurie și rodnice realizări, tuturor, vă împărtășesc arhierești binecuvântări!
† NIFON,
ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT